Decizia anchetatorilor în cazul medicului de la Spitalul Băicoi care a refuzat internarea unei paciente

Decizia anchetatorilor în cazul medicului de la Spitalul Băicoi care a refuzat internarea unei paciente
Publicat: 09/01/2018, 13:32
Actualizat: 09/01/2018, 14:19

Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii s-au sesizat din oficiu în cazul medicului filmat cu camera ascunsă în timp ce refuza să interneze o pacientă de 87 de ani, cu afecțiuni cardiace.

Dosarul penal a fost deschis după ce doctorul a rupt actele cu care bolnava s-a prezentat la spital.

„Polițiștii s-au sesizat din oficiu. Facem cercetări pentru infracțiunea de distrugere de înscrisuri”, a declarat Brezeanu.

Doctorul a fost filmat la Spitalul Orășenesc Băicoi în timp ce refuză internarea unei paciente trimise de la Spitalul Județean Ploiești, iar într-un acces de furie a rupt actele cu care persoana respectivă s-a prezentat la spital. După apariția înregistrării în mediul online și declanșarea unei anchete, medicul Marta Coman a solicitat încetarea contractului de colaborare cu Spitalul Orășenesc Băicoi, unde făcea gărzi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor